Obiectiv 2030: materiale plastice recuperabile/ reciclabile 100%

Prima strategie la nivel european privind materialele plastice a fost adoptată în date de 16 ianuarie 2018. Aceasta prezintă primele eforturi depuse privind tranziția către o economie circulară. Aceasta va proteja mediul de poluarea cu plastic și, în același timp, va stimula creșterea și inovarea.

Prim-vicepreședintele Comisiei Frans Timmermans, responsabil cu dezvoltarea durabilă, a declarat: „Dacă nu schimbăm modul în care materialele plastice sunt produse și folosite, în 2050 oceanele vor conține mai mult plastic decât pește. Trebuie să luăm măsuri pentru ca aceste materiale să nu mai ajungă în apa, mâncarea și organismul nostru. Singura soluție pe termen lung este reducerea deșeurilor din plastic, printr-o reciclare și o reutilizare sporite. Aceasta e o provocare pe care cetățenii, industria și guvernele trebuie să o soluționeze împreună. Prin Strategia UE privind materialele plastice propunem, de asemenea, un model economic nou și mai circular. Trebuie să investim în noi tehnologii inovatoare care să asigure protecția cetățenilor și a mediului, menținând în același timp competitivitatea industriei noastre”.

Documentul integral poate fi consultat aici.

Share

Leave comment